Straniul din cartea lui Hiromi Kawakami este unul indefinibil, pe care il percepi asemenea unor pestisori dintr-un iaz improvizat intr-o gradina japoneza - au culori vii, care iti sar imediat in ochi si nu par sa ascunda nimic, ba mai mult, simbolizeaza pacea interioara ideala in mijlocul unui mare oras, apoi fug din raza ta vizuala pe neasteptate, de parca ar fi aspirati de un curent nevazut.
In cartea lui Hiromi Kawakami simti plutind o atmosfera indescriptibila, plina de voluptatea clipei trecatoare, des intilnite in romanele autorilor niponi contemporani din noul val, care descriu singuratatea din marile orase, impletind-o cu evadarea in intimitate si in scenele in care banalul este perturbat de niste detalii aparent nesemnificative, dar prezentate intr-o lumina plina de nostalgie, asa cum gasesti mai ales in romanele scrise de Haruki Murakami. De fapt, anumite pasaje din cartea lui Hiromi Kawakami iti amintesc de stilul lui Murakami, doar ca in locul unei coloane sonore ce imbina rock-ul anilor 60, blues-ul, simfoniile si jazz-ul din Louisiana, Kawakami prefera fundalul oferit de flashback-urile personajelor feminine, de reflectarile acestora.