in Suplimentul de cultura nr. 486

Nu deznodamintul conteaza, repet, chiar daca acesta te poate umple de tristete si te poate uimi prin blindetea sa, ci frumusetea textului, cum joaca Kawakami legatura dintre cei doi, din cite goluri de pagini o umple, cit de drastica este cu fiecare dialog, cum pastreaza doar esentialul, dind la o parte toate tentatiile de a cosmetiza, a broda pe linga, cit de minimal scrie, alegind citeva tuse pentru a da cititorului motive sa nu inchida cartea, cit de fascinante sint cele doua singuratati care se unesc si dau curs unei iubiri tirzii, unice, irepetabile, cit de curajoasa este scriitoarea optind pentru excluderea dinamismului si inlaturarea (partiala) a suspansului, preferind, in locul acestora, scenele repetitive, interiorizarile, tacerile, monotonia, haikuurile, natura s.a.m.d. Si cite si mai cite... Vreme ciudata la Tokio este o comoara ce are nevoie de rabdarea cititorului pentru a iesi la suprafata, pentru a se dezvalui in intregime. Si de ore de discutii dupa lectura.