in Orizont nr. 4

Talentul lui Catalin Mihuleac se vede cel mai bine atunci cind subversiunile sale ramin subtile. In Aventurile unui gentleman bolsevic el ingroasa caricatura alegoriilor comuniste. Nimic nu-i scapa: procesul de selectie al pionierilor fruntasi pusi sa ofere flori Ceausestilor, portretele conducatorului iubit, imnul national, umorul involuntar al limbajului de lemn, miturile mai mult sau mai putin fondate referitoare la crimele tainuite ale lui Nicu Ceausescu, versurile inaripate ale unor poeti precum Beniuc si Lesnea. Mihuleac gaseste in cele mai negre momente din trecut prilej de ris cathartic, intrucit nu demonizeaza, ci extrage perlele prostiei periculoase. Paginile despre Adrian Paunescu si Cenaclul Flacara sint atit de amuzante prin palmuiala zeflemitoare, incit rezista si singure, ca proze scurte decupate din roman. In descrierea blocului cu personalitate de activist, Catalin Mihuleac se inspira din animismul suprarealist al lui Boris Vian (influenta asumata si numita explicit), asa cum calatoria Ellei pe vehiculul format din flegmele cetatenilor onorabili si cladirilor socialiste parodiaza grotesc zborul pe matura din Maestrul si Margareta, dar, pina la urma, romanul nu e suprarealist, nici faustic si, in niciun caz, kafkian. E satira pur romaneasca, descifrabila doar intr-o «republica bananiera, dar fara banane».