Cred ca, pina la urma, ca din orice carte mare, si de la acest Sjon ia fiecare ce vrea: textul Vulpea albastra e si parabola, e si basm, e si roman, e si translucid, e si liric, e si intunecat, e si postmodern si vechi in acelasi timp, complex, paradoxal si, cel mai important, frumos. Are ceva din adincurile in care navigheaza Hemingway in Batrinul si marea, rezuma, destul de bine, citeva dintre tarele fundamentale ale omului, acest animal limitat, lacom, criminal si visator. Desigur, ca in orice istorie care-si propune intelepciunea, vinatorul ajunge sa fie vinat. (...)
Poate ca, in definitiv, estetrica asta e toata treaba cu
Vulpea albastra. Poate ca
Vulpea albastra e doar o zapada care cade si cade si cade si acopera tot pamintul, ascunzind o taina care s-ar putea afla, dar la fel de bine s-ar putea sa nu se afle niciodata.