pe bookhub.ro

Privesc oarecum ciudat acest roman, pe alocuri plin de energie si de veselie autoironica: mi s-a parut in esenta trist, chiar daca eleganta si detasarea povestitoarei implica o oarecare nota de relaxare. Am remarcat mai degraba tristetea si inutilitatea, destinul dur, suferinta, singuratatea. Si, pina la urma, poate ca tot ce incearca Aaliya povestind este, asa cum spune undeva, „sa se impace cu natura aleatorie a suferintei”. Dar tot ea zice ca nimeni nu se pricepe la asa ceva. Dupa cum imposibil e si sa cunosti o alta fiinta umana – „la fel de imposibil si de ridicol ca a incerca sa prinzi umbra unei rindunele”. Asadar, citind romanul, care ar trebui sa fie foarte bine primit de cititorii impatimiti, nu facem decit sa cunoastem o parte dintr-o fiinta umana constienta de locul ei in istorie.