Sa facem un exercitiu: cum e, pentru tine, Dan Sociu omul, si cum e Dan Sociu poetul? Te intreb pentru ca mi se pare ca e si o marca buna a literaturii tale, intrepatrunderea dintre cele doua.
Ca poet sint mai destept decit ca om. Mai expresiv, mai intens, mai spectaculos. De fapt sint la fel, doar ca in texte sint mai concentrat, nu digresez atit de mult. Tot timpul am avut ambitia sa fie un continuum intre astea doua. E si marca generatiei mele, adica a citorva dintre noi. Norocul nostru a fost si ca am prins prima perioada din istorie fara niciun fel de cenzura. Cu cinci ani inainte de Facebook si de marea exihibare de sine, noi am facut asta, exhibarea, am nimerit pe trend. In general, toate discursurile noastre sint conventionale, chiar si cele de pe Facebook, nu ne-aratam cu adevarat. Singurul plus pe care-l are literatura si cu care poate sa cistige in fata altor arte, exact asta este: autoconfesarea. Sigur, si asta e o perversitate, sa cistigi ceva din expunerea mirlaniilor tale. N-ajunge numai asta, dar trebuie sa faci si asta. Autorul care a inventat sinceritatea in literatura moderna e Celine. Numai ca, la el, toata lumea e mizerabila, doar el e exclus. Lipseste autodenuntarea.
