in Observator cultural nr. 784

Bucurestiul Vioricai Raduta („un oras viu, da’ mort”) poate constitui… o sursa productiva a discutiilor orientate de conceptele georgrafiei literare sau geocriticii (in acceptiunea unor diferiti teoreticieni). Cu valente prolifice in ceea ce priveste raportul dintre geografia concreta a locului si imaginea subiectiv proiectata in text, preluind, asemenea tabloului lui Dorian Gray, atit degradarea Moroiului, cit si imputinarea Larisei, s-ar putea inscrie in seria „Bucurestilor” analizati de Andreea Rasuceanu.
Forta de acumulare de simboluri si de creare a unei mitologii proprii poate alatura orasul povestit de Viorica Raduta Bucurestiului lui Mircea Eliade (de care Andreea Rasuceanu se ocupa in primele sale volume), al lui Mircea Cartarescu, al Gabrielei Adamesteanu, al lui Filip Florian, al Ioanei Pirvulescu sau al Simonei Sora…
Viorica Raduta minuieste cu naturalete jargonul internautic, argoul subteranelor bucurestene, limbajul popular al „mamei din Tirnabesti” si discursul bine controlat pragmatic al clasei politice de pe scena principala.