Cartea Vioricai Raduta impune si o abordare transistorica a figurii dictatorului (…). Dimensiunea parabolica a romanului porneste de la o glisare imperceptibila dinspre nivelul terestru al realitatii.
Vremea Moroiului se subsumeaza, in prima instanta, unui pact balcanic de lectura. Va curge multa apa pe Dimbovita pina sa se igienizeze metehnele. De la acest cliseu – concret si distopic – se face trecerea la alta constatare ineludabila, anume ca Bucurestii sunt o asezare cu umiditate excesiva.
In ordinea estetica, Viorica Raduta creeaza un oras in care institutiile si obiceiurile baltesc ca niste hoituri. Atmosfera seamana cu o mlastina nisipoasa, care va inghiti cladiri si oameni.
Viorica Raduta a scris un roman de mistere care, in punctul sau cel mai important, aminteste ca, printre mormane de gunoaie si spiritul miticist, se ascunde un ciob de farmec nealterat.