Fetita care se juca de-a Dumnezeu este, in schimb, un foarte puternic roman social, bine documentat si interesant prin problematica in sine, prin faptul ca reconstituie in literatura fenomenul emigratiei romanesti (cu toate implicatiile sale asupra familiilor ramase acasa), al romanilor in cautare de locuri de munca si cistig de bani in strainatate, la inceputul anilor ’90. [...] Revenind la roman, asa cum ne-a obisnuit deja, Dan Lungu mizeaza pe oralitate si pe mixul de limbaje transcrise; el pune in scena, si aici, un dialog al mai multor voci, in cele 29 de capitole ale cartii. Pe linga expresia directa a personajelor, scriitorul uzeaza si de un narator obiectiv, la persoana a III-a, care imprumuta adeseori perspectiva unui personaj sau a altuia (de cele mai multe ori, a Raditei, dar si, spre final, a bunicului ei, de pilda, batrinul Cosoi etc.).
