in Suplimentul de cultura nr. 473

In adolescenta, Cosasu mi se parea mult mai vesel, luandu-ma dupa tonul lui vioi, de bucurestean suetar care-si aminteste de-ale primei sale tinereti. Cu timpul, am descoperit in veselia lui o nostalgie si o exasperare, care-ti scapa prima oara, ca in filmele lui Buster Keaton, pentru ca acum sa simt in nuvelele lui tragicul din soarta sa de supravietuitor, mascat de zambetul linistit al povestitorului. Cosasu stia inca din primii ani ai nuvelelor in care se povestea, cu toate ale lui, ca lumea in care crescuse se pregatea sa moara si ca lumea in care crezuse in adolescenta se transformase intr-un cosmar zilnic. Atunci si-a dat seama ca va trebui sa devina un supravietuitor, fara sa stie in ce va consta asta. Chiar daca se declara un sustinator fara rezerve al lui Caragiale, Radu Cosasu a trecut si prin Creanga, inainte de a lua aceasta decizie. Ivan Turbinca, supravietuitorul sine die, care a trecut si prin Rai, si prin Iad, a gasit o solutie: „Guleai peste guleai, Ivan, ca altfel mori de urit!”.