in Suplimentul de cultura nr. 473

Baiatul cel bogat, textul care incheie cartea, este minunat. Are acea tusa de melancolie fara de care nici o pagina din Scott nu doare. Are acea intelegere completa a ratarii clipei cind ceva s-ar fi putut schimba, dar nu s-a intimplat, caci clipa aceea este ea insasi harazita ratarii.
Scott Fitzgerald este – estetic – desavirsit. Scrisul sau este obsedat de frumusete, de delicatete, de rafinament. De ar fi numai atit! Nu e. Caci Scott Fitzgerald este si inteligent. Are o inteligenta brutala, cruda, feroce, nu lipsita de cinism, care ii permite sa inteleaga directiile unei epoci, daca nu ale intregii istorii. (...)
Baiatul cel bogat e o povestire teribila, cumplit de sincera si de frumoasa. Iti spui – mai ales daca abia ai trecut de treizeci de ani – asa e!, asa e!, si eu sint Anson Hunter!