pe constantinpistea.wordpress.com

Fiind primul meu DeLillo, mi s-a parut un pic ciudatel stilul lui oarecum imprastiat, iar salturile in timp si schimbarile bruste de perspectiva mi-au solicitat atentia, pentru a prinde cit de cit cursul… Si nu e vorba neaparat despre vreun curs, ci mai ales despre niste fotografii puse cap la cap pe fondul emotional al acelei zile si al celor care au urmat. Toti par sa caute un sens, o logica, pentru ca terorismul, ajuns la acest nivel aparent impredictibil (totusi, se pare ca insusi DeLillo a scris despre riscurile de securitate, legindu-se chiar de turnuri – Underworld, 1997 si White Noise, 1985), asadar terorismul le-a afectat tuturor modul de raportare la viata, religie si ordine. Keith discuta cu Florence, Nina cu Martin si cu Lianne, in timp ce copiii se uita pe cer dupa avioane.