Dan Lungu si-a construit cartea pe doua paliere, nu numai emotionale, ci si de structura: in capitole succesive, pendulam intre mintea Raditei, o fetita de aproximativ zece ani, si a mamei acesteia, aflata la munca in Italia, cu slabe sperante de a se intoarce prea repede in tara. Radita este fetita care se joaca de-a Dumnezeu, ea este cea care, intr-o lume mare, reuseste sa ne descrie propria lume mica, cea in care ea se invirte, plimbindu-se intre scoala, casa, locurile de joaca, vecini si gindurile tot mai dese la mama ei. De altfel, ea pare parasita in aceasta lume de tot ceea ce are drag: mama a plecat de citiva ani in Italia, pentru ca nu se mai descurcau cu banii; tatal si sora sa mai mare, adolescenta, s-au mutat la apartamentul familiei si se vad din ce in ce mai rar; bunicii par uneori depasiti de multitudinea de sentimente ale fetitei, pentru ca ea este in perioada de descoperire a lumii, a senzatiilor, a pasiunilor.
