in Suplimentul de cultura

Dupa un excelent volum de versuri, Vintureasa de plastic, criticul literar Marius Chivu mai sare o data bariera dintre critici si criticati. De asta-data ca autor de proza scurta. Ma bucur ca a facut-o, din doua motive: 1. ca sa-si dea seama si el cum e sa te uite Dumnezeu pe scaun, la munca, in fata computerului, ca prozator; 2. fiindca are stofa de prozator de cea mai buna calitate. (…) Marile povestiri ale lui Chivu sint cele in care desenul epic conteaza mai putin decit intorsaturile povestii, fiindca in ciuda faptului ca povestirile sale incep cit se poate de clasic, ele au o tesatura barochista, uneori cu intorsaturi poematice, din care, la sfirsit, iesi pe lumea cunoscuta a realismului, dar fara siguranta ca asta ar fi adevarata iesire, ci doar o poarta dintre cele citeva pe care autorul te poate scoate. (…) Verva lui de povestitor functioneaza in povestirile despre lumea din Vama-Veche si despre satul alor sai. Aici prozatorul din el isi da drumul, cu o uluitoare pofta de a povesti si cu observatii tulburatoare despre lumea satului, care moare putin cite putin, implacabil.