in revista 22, nr. 51-52

A fost o buna idee de a insera imagini in aceasta editie, pentru ca astfel reconstruirea atmosferei a cistigat mult. Pe de alta parte, perseverenta autorului de a-i pune pe cei doi istorici ai religiilor intr-o articulatie in care uneori Andrei Oisteanu e «balamaua», ne permite sa-i vedem pe Mircea Eliade si pe I.P. Culianu in relatia lor dintr-un unghi nou, intr-o lumina noua. Cred ca noile capitole care au fost inserate sint contributii reale, cu deosebire capitolele despre droguri si substante halucinogene – Eliade: de la opium la amfetamine si, respectiv, Manipularea viselor prin stupefiante in proza lui Culianu. Realmente, Andrei Oisteanu a deschis drumul pe acest tarim, prin volumul Narcotice in cultura romana (Polirom, 2014). Cred ca vom citi cu mare profit acest volum pe planuri diferite, cu aporturi nu doar la istoria intelectuala si la biografiile celor doi istorici ai religiilor, dar chiar si la biografia lui Andrei Oisteanu.