in revista 22, nr. 51-52

Pentru mine, lectura volumului a fost un prilej sa-mi aduc aminte de citeva personaje, intimplari si stupori pe care le uitasem. O sa gasiti in aceasta carte un urias buchet de informatii de tot felul – de istorie a religiilor, culturale, literare, istorice, biografice –, veti afla lucruri nestiute despre viata personala a lui Mircea Eliade, a lui I.P. Culianu, dar veti afla si lucruri care, poate, va vor uimi, asa cum m-au uimit pe mine. Andrei Oisteanu n-avea cum sa nu abordeze problema atit de delicata a aderentei lui Mircea Eliade la Miscarea Legionara in tinerete. Autorul s-a confruntat cu aceasta tema intr-o ambianta in care ea este mereu reluata, uneori cu o maxima radicalitate, alteori cu maxima ingaduinta. Este spectaculos la Andrei Oisteanu cu cit echilibru, cu cita cuviinta, cu cita rationalitate discuta subiectul. Nu se pune nicio clipa problema ca derapajul legionar al lui Mircea Eliade sa fie scuzat sau relativizat. In schimb, Andrei Oisteanu respinge teza ca acest angajament de tinerete i-a marcat lui Eliade toata opera, ca tot ceea ce citim in cartile de istorie a religiilor semnate de Mircea Eliade e marcat de acest episod, ceea ce, ca sa spun asa, ar fi un abuz hermeneutic. Echilibrul pe care il pastreaza Andrei Oisteanu in judecarea acestui caz este remarcabil.