in Suplimentul de cultura nr. 462

(…) experienta in sine a fost si continua sa fie extraordinara si incerc sa n-o las sa treaca fara sa o fixez in scris, cu acele de siguranta ale notatiilor, pe cit posibil, zilnice. La un moment dat, am inceput sa-i scriu unui medic pediatru, personajul care apare in carte, dintr-o nevoie de comunicare nesatisfacuta de nici un pediatru real dintre cei pe care i-am cunoscut. Acest medic, care a existat in realitate, a scris o carte extraordinara despre cresterea copiilor, cumparata de bunica mea la nasterea mamei mele, in 1946, pe care am mostenit-o. De la simple notatii, experiente, ginduri, confesiuni, am ajuns la o structura mai complexa, cu fictionalizarea de rigoare. Am tinut cu dintii de hotarirea de a nu ma opri din scris, in nici o imprejurare, chiar si cind din cauza epuizarii nu puteam sa notez decit seara tirziu doua rinduri incoerente. Stiu, din experienta, ca vine o vreme in care notatiile razlete se pot aseza in ceva mai coerent, chiar daca pentru asta, cum spunea Margaret Atwood, trebuie sa astepti patru ani, pragul la care copilul incepe sa devina autonom si mama sa redevina scriitoare.