Cosul tău
Nu mai sunt produse în coșul tău!
- Angelo MITCHIEVICI
- Dosar de presă
- 0 likes
- 271 views
In mare parte, romanul este povestea discontinua a vinatorii unui exemplar rar de vulpe. Magia se afla in joc in aceasta vinatoare care ne arunca in spatiul fascinant, de o poezie realist magica a credintelor si obiceiurilor islandeze. Pastorul Baldur isi revendica prada dupa o lunga urmarire cu delicate momente de incertitudine si tatonare reciproca, cu o dezvoltare aproape coregrafica, ca apoi sa fie inghitit de o avalansa si sa-si continue existenta in pielea animalului doborit dupa un fantasmagoric-ironic moment dialogal despre Dumnezeu si electricitate. Peste tot se intinde umbra hilara, prezenta inefabila a animalului urmarit departe in inima tinutului salbatic, de o frumusete nemiloasa. Povestea de dragoste este tinuta secreta, ea ramine prinsa intr-un vocabular care are totate virtutile poeziei, intr-un puzzle enigmatic, in felul in care Botanistul isi imbraca iubita, in gesturile lui de o tandrete aspra ca si tinutul. Dragostei ii este refuzata tocmai povestea, poate si pentru ca nu exista cuvinte capabile sa o transcrie si pentru ca ea uneste doua fiinte atit de diferite. Vulpea albastra are aceasta calitate dificil de intrebuintat cea a litotei, a povesti putin spunind cit mai mult.