in Suplimentul de cultura nr. 451

Cind a aparut Manualul, cu cele nici o suta de pagini ale sale, Zadic Armeanul, Ioan Geograful si lumea din jurul lor au parut un fel de esentializare a primelor romane ale lui Agopian, un recipient miraculos in care unii au vazut un roman, iar altii, mai aproape de adevar, un ciclu de povestiri legate intre ele de un fir fantastic nemaiintilnit in proza romaneasca. Titlul le-a stirnit unora banuiala ca autorul isi produsese aici arta poetica, intr-o forma incriptata, fara echivalent. De fapt, Manualul era uvertura, publicata cu intirziere, a romanelor sale si, intr-un fel, un indreptar de lectura a lumii inventate de Agopian. Aici, orice s-ar intimpla, ti se pare ca nu se intimpla nimic, ci doar urmeaza sa se produca, intre un trecut prins in carti, ca intr-un insectar din care isi iau zborul cuvintele intimplarilor petrecute, si un viitor despre care nimeni n-are habar.