in Ziarul de duminica

1989 e un roman despre o virsta biologica intr-o virsta istorica, e un roman despre un tinar care in anul 1989, la caderea lui Ceausescu, are 18 ani si e incorporat, ceea ce pentru el e un fel de sfirsit al lumii. Nu cred ca lucrurile pot fi separate si puse unul inaintea altuia. In orice caz, autobiografismul mi-a folosit ca pretext, a fost motorul primar care m-a scos din inertie si a ramas ca un schelet de sirma care tine in picioare acest roman, dar care nu e un roman neaparat autobiografic, chiar daca autorul poarta o parte din cicatricile protagonistului, iar multe din personajele mentionate in roman apar cu numele lor reale. De foarte multe ori, am schimbat accentele, am adaugat sau am taiat povestea personala, si chiar si celelalte povesti pe care le-am intercalat, pentru ca romanul sa ia si alte adincimi, sa se completeze intr-o poveste care sa vorbeasca atit despre neajunsurile unei virste, dar si despre cele ale anului in care se petrece. Cam asta a fost unul din motivele pentru care nu am mers fidel pe firul autobiografismului. (...) Ceea ce m-a interesat cel mai mult, in cele din urma, a fost sa creez senzatia de autencitate, sa reproduc atmosfera anului 1989.