in Suplimentul de cultura nr. 450

Ce vreau sa spun insistind pe filiatia literatura-teatru e ca piesele lui Lucian Dan Teodorovici sint texto-centriste, literatura dramatica in acceptia clasica a termenului, in egala masura de citit si reprezentat scenic. Si nu texte de spectacol, scrise mai degraba pentru a fi puse in scena si mai putin pentru a fi tiparite si lecturate, cum se intimpla in artele spectacolului.(...) Daca ar fi sa identific cateva caracteristici generale ale celor trei texte, care sint foarte diferite, as incepe cu faptul ca fiecare e o rama cu care autorul detaseaza secvente din realitate. Asemenea unui polaroid, care developeaza un cadru. Contextele dramatice evolueaza putin, sint construite in primul rand pentru a infatisa. Cu exceptia lui Cristian din Unu+unu (+unu...), si a cumnatului lui, Pavel, care in dramatis personae e doar Cumnatul, dar de dragul unui nostim joc de cuvinte, in text isi dezvaluie identitatea nominala: Pavel care are o fabrica de pavele œ, personajele nu poarta nume. Anonimizarea e generalizanta, pentru ca eroii lui LDT, animand tablourile fictionale, nu evolueaza, nu se schimba, raman aceiasi. Sint importanti artistic prin biografiile scenice care definesc mai putin indivizi si mai mult tipologii.