pe bookblog.ro

Este o intrebare interesanta, pentru ca Bucuresti. Praf si singe este o carte despre memorie, despre memoria colectiva si despre problemele cu aceasta memorie. De multe ori cind eram in Bucuresti ii intrebam pe oameni in legatura cu experientele lor, iar ei erau foarte surprinsi de interesul meu vis-a-vis de acestea, pentru ca nu li se pareau deloc interesante sau importante. Multi nu voiau sa discute despre ele pentru ca le considerau dureroase. Dar in timpul conversatiei, dupa o ora sau asa ceva, persoana incepea sa se deschida, si atunci intelegeam ca exista o trauma acolo. Ca acea persoana a trait ceva atit de dramatic, incit nu a povestit nimic nimanui. Acele amintiri sint inchise bine intr-un cufar al memoriei si pastrate acolo. Si cred ca este foarte interesant sa intilnesti pe cineva cu o extraordinara poveste in spate, cu experiente deosebite, care desi apartin unei singure persoane, ele sint de fapt parte a istoriei unei intregi natiuni, a unei intregi tari. Asta este foarte surprinzator pentru mine. Cind discut cu cineva care are 60 sau 70 de ani, iar in povestea vietii lui pot vedea calea pe care a urmat-o de fapt Romania. Imi place mult cind stau de vorba cu o persoana in virsta, care isi poate privi viata in totalitatea ei, cumva discut cu o persoana, dar in acelasi timp este ca si cum as citi o carte ce a fost deja scrisa, iar acea persoana mai asteapta doar ca acea carte sa se sfirseasca. Dar inauntru descopar o poveste extraordinara. Si ma inspira foarte mult. Si imi spune mult despre Romania, dar si despre Polonia, despre Europa, despre natura umana si chiar si despre mine. Intilnirea si interactiunea cu cineva pe o perioada de 5 sau 6 ore este un proces minunat.