Anii romantici este un volum de atitudine, dincolo de maniera in care a fost turnat stilistic. Este o carte in care prozatoarea evalueaza trecutul, personal si politic, si in care isi explica un traseu profesional, public, dar si personal, cu focus pe citeva praguri, adevarate falii de trecere: formatoare, modelatoare, tumultuoase, adeseori incomode. Spun incomode pentru ca perioadele in care noul se configureaza, in viata unui om sau in viata unei intregi comunitati, sint minate (sau poate potentate?) si de confuzie, si de greseli, si de pierdere momentana a unui set salvator de convingeri. Cei mai multi dintre memorialistii care vorbesc despre astfel de perioade incearca sa salveze din ele doar partea functionala, cea care i-a directionat catre un parcurs bine orientat, catre compania aleasa in care au inflorit sau catre inevitabile caderi, reevaluate insa in asa fel incit sa fie flatante pentru propriile alegeri. Gabriela Adamesteanu nu este o astfel de memorialista. Cred cu tarie, dupa ce am citit cele scrise despre Anii romantici, la mai putin de o luna de la publicare, ca raspunsurile pozitive la volumul ei au legatura si cu felul in care ea isi expune in carte acele trairi mai putin magulitoare, acele momente de ezitare, de oscilari si de inconstante. Isi asuma public inclusiv minusuri profesionale taxabile de multi, la vremea la care au fost facute, iar explicatia pe care le-o gaseste are o doza de sinceritate pe care rareori am observat-o la scriitorul roman sau la cineva cu putere si cu autoritate din mediul nostru cultural.
