pe catavencii.ro

In 1977, cind a aparut Sugubina, cartea de povestiri a lui Mircea Diaconu reeditata de curind, optzecistii inca isi faceau incalzirea in cenacluri. Volumul lui a fost un fel de prefata a prozei optzeciste, fara program, dar compensind prin autenticitatea relatarii „in priza directa” absenta teoretizarii.
Ca actor, Diaconu avea de pe atunci aerul naiv-curios-mirat pe care avea sa-l joace in multe dintre rolurile in care trebuia sa descopere cum e lumea si ce vrea ea. Aerul asta il au si personajele din povestirile lui, copii sau tineri care inca nu s-au rupt de adolescenta, nascuti si crescuti la tara, ca si autorul, dar nitel altfel decit ceilalti. (…)
Bine conduse si, mai ales, excelent scrise, povestirile lui Mircea Diaconu ma fac sa regret ca actorul si apoi politicianul nu i-au lasat timp prozatorului sa-si vada de treaba.