Gh. Jurgea-Negrilesti se dovedeste a fi un prozator talentat, desi scrisul nu a reprezentat pentru el o preocupare constanta. Evocarile sale sint usor atipice. Autorul relateaza evenimente la care a fost martor la o virsta frageda, dar scenele pe care le restituie sint redate cu lux de amanunte, printr-un montaj de dialoguri ce imprima verosimilitate in sens romanesc, nu insa si in sens memorialistic. Amintirile sint prelucrate, trecute prin filtrul fanteziei. S-ar putea spune ca fictiunea hasureaza spatiile goale ale memoriei, ceea ce-i confera artisticitate autentica unui discurs savuros, inventiv, ce capteaza si mentine vie atentia cititorilor. Inventivitatea si flexibilitatea sint particularitati ale caracterului celui care povesteste. Desi evenimentele narate sint trecute printr-un puternic filtru subiectiv, autorul ca personaj se plaseaza pe un al doilea plan, ca sa faca mai mult loc spectacolului exterior plin de neprevazut. Perioada istorica la care se face referire este una a marilor transformari din societatea romaneasca. (…)
Placerea povestirii si a retrairii prin povestire constituie mobilul principal al scrierii. De aici tonul lejer, neinhibat de niste teluri foarte inalte. Lucrarea prezinta interes atit pentru istorici, cit si pentru istoricii literari. Primii ar fi atenti, cu precadere, la culisele unor importante acte politice, iar cei din cea de a doua categorie s-ar apleca mai mult asupra unor amanunte din viata unor scriitori precum: Ion Vinea, Pamfil Seicaru, Camil Petrescu, Mateiu Caragiale, Octavian Goga, Mihail Sadoveanu, Pastorel Teodoreanu, N. D. Cocea, Duiliu Zamfirescu s.a. Gh. Jurgea-Negrilesti ii introduce in scena pe acestia prin intermediul unor episoade care nu au neaparat legatura cu lumea literara, ci cu anumite situatii existentiale in care acestia sint surprinsi.
