pe filosofiatis.blogspot.com

Asadar, citesc scrisorile domnului Renatus Cartesius ca sa vad cum era omul. Ma intimpina peste tot filosoful. Discuta numai chestiuni foarte grave: meteori si fenomene atmosferice, optica, lunete, lentile (cum se fac, cum se slefuiesc), ecuatii cubice, raporturi muzicale, natura sunetului (intr-o scrisoare afirma ca sunetul grav este mai sunet decit cel ascutit, dar, intr-alta, ca sunetul ascutit este mai sunet decit cel grav!), fizica, masinaria care te ajuta sa gindesti despre orice (discurile lui Raymundus Lullus), chestiuni de medicina (leacuri, singerari), clopote (care este forma ideala pentru un clopot?, il intreaba la un moment dat cuviosul parinte Mersenne) etc. Nu mai pun la socoteala faptul ca misivele lui Descartes (unele foarte lungi) sint pline de grafice, reprezentari si desene, ca in manualul de geometrie. (...)
Descartes vrea sa gindeasca singur (desi discuta cu toti ceilalti carturari ai vremii sale) si, mai ales, vrea sa gindeasca totul. In opinia lui, universul (inclusiv acela al afectelor) este perfect rational. Pentru Descartes, nu exista miracol, nedefinit, penumbra, aproximativ. Daca o inferenta este valida, indiferent de domeniu, ea trebuie sa duca la Adevar. Nu exista secret care sa nu poata fi descifrat printr-un calcul.