in Observator cultural nr. 726

Cartea Gabrielei Adamesteanu se vrea o stavila impotriva uitarii. Refacerea unui trecut – nu doar literar romanesc prin prezenta propriei fiinte – este remarcabila. Madlena proustiana de care se tot pomeneste – ciudat cum numerosi scriitori romani contemporani, care chiar nu au nici o tangenta cu Proust si scrisul lui, sint viriti cu anasina in aceasta mostenire a lui, ma rog, prestigioasa altminteri – este insasi autoarea acestui continuu memorialistic. Un text omogen, emis la rece, impanat cu diverse consideratii si analize ale unei lumi care a fost asa cum a perceput-o Gabriela Adamesteanu. „Versiunea mea asupra celor traite” mi se pare o buna radiografie a parcursului biografic asumat al autoarei. Sigur ca apar multe nume si intimplari, sigur ca toate cele traite de autoare pot sa difere de perceptia altora asupra unui moment istoric sau altul, sigur ca un anume grad de subiectivism asumat nu schimba decisiv acuratetea celor notate. Caci o lunga povestire – o zi de vacanta daruita siesi, de aceasta data – este acest text fragmentat, tras din trecut si adus la zi in timp, impanat cu consideratii si aprecieri ce contureaza un timp si un destin. Timpul este viata culturala romaneasca a ultimilor 50 de ani, destinul este al unei scriitoare. Remarcabile.