in Observator cultural nr. 726

In Anii romantici, Gabriela Adamesteanu nu pune in conflict oameni, ci idei, marturisindu- si, de altfel, reticenta fata de „dezvaluirile de orice gen, de la cele politice la cele intime”, fata de nota de „senzational” pe care o include specia memorialisticii. „Seria de jurnale si memorii vindicative” aparute la noi in ultimii ani si parcurse de multi cu aviditate de voyeur ii provoaca o reactie de respingere. Cu totul altceva si-a propus in aceasta carte (despre „solidaritati provizorii” si „despartiri provizorii”), scrisa dintr-un sentiment al „obligatiei” (cuvintul ii apartine) de a oferi propria versiune asupra anilor ’90. Versiune surprinzatoare in multe privinte; pentru mine, dar banuiesc ca si pentru altii (vom vedea asta urmarind receptarea volumului). Un document uman si literar extrem de pretios.