Ziua

Epica lui Saramago se tese lent si implacabil “ naratorul insusi, asemeni unui corifeu de tragedie antica, avertizeaza ca fatalitatea faptelor nu poate fi oprita. Autorului nu-i lipsesc nici harul prevestirii, nici forta sentintei. Nu doar personajele sint amenintate sa fie invaluite de o ceata laptoasa, ci povestea insasi, caci ea este urmarita cu un ochi interior, care traieste, la rindul lui, iminenta bolii. Mai mult decit un procedeu stilistic la moda, fluiditatea frazei este, la prozatorul portughez, o maniera ingenioasa de constructie a acestui univers tactil. Naratorul reda intimplarile pe dibuite. Tonul sau profetic, ca si repetatele aluzii la propria orbire apropie fictiunea lui Saramago de registrul grav al tragediei antice. In fond, sint refacute aici, din datele lumii moderne, care a pierdut de mult constiinta sacrului, marile teme ale cetatii si ale destinului.