in Romania libera

Scriitori, artisti, pictori au consumat narcotice pentru a descoperi noi tarimuri, pentru a evada din cele in care se simteau captivi, pentru inspiratie, pentru a scapa de durerile unei lumi prea mici sau pentru altele cit se poate de reale. I-a transformat acest viciu in artisti mai desavirsiti? Scriitorii le-au consumat pentru a se folosi de ele direct sau indirect in procesul de creatie. Poetii si le-au administrat pentru sporirea creativitatii si hranirea imaginatiei (Tristan Tzara si Ion Barbu). Altii au folosit incarcatura simbolica a numelor drogurilor pentru a-si potenta mesajul poetic (Geo Bogza, Sasa Pana sau Victor Brauner). O serie de scriitori au folosit narcoticele pentru a-si inabusi durerile fizice (Eminescu sau Odobescu) sau pentru a evada spre noi paradisuri artificiale (Alexandru Macedonski). Ori le-au administrat propriilor personaje (cazul lui Mateiu Caragiale sau Mircea Cartarescu). In cartea lui Andrei Oisteanu, Narcotice in cultura romana. Istorie, religie si literatura (Polirom, 2014), ajunsa la cea de-a treia editie (revazuta si adaugita), puteti citi un studiu complet despre relatia scriitorilor romani cu narcoticele.