Redescoperind drumul matasii (Editura Polirom, 2013, traducere din engleza de Ciprian Sulea) aduna intre cele citeva sute de pagini 11.000 de kilometri din geografia lumii si opt luni de calatorie prin multe secole din istoria mai multor popoare. Avantajul lui Colin Thubron este ca, inainte de a calatori, a si studiat ce era de vazut in situ. Asa ca trecerea de la detaliile de geografie la chitibusuri lingvistice sau rafinate glose despre cresterea si descresterea unor imperii se face cu multa eleganta. Si intelepciune, as zice. Plecind din Xian-ul vechii Chine, autorul strabate vechiul drum al matasii, punctind ambele sensuri ale schimburilor – nu neaparat culturale – de la est la vest si viceversa. Notele adunate in Tibet, in Afganistan, in Iranul de azi, dar si in locuri uitate de Dumnezeu din Tadjikistan sau Uzbekistan sint de prima mina. Naturaletea cu care autorul intra in contact cu te miri cine este o buna lectie despre comunicarea dintre noi, cei de azi. Atit de diferiti, fara sa stim, deseori, mai nimic unii despre altii. E clar ca un gentleman din West End are o alta perspectiva asupra umanitatii decit un calugar tibetan, un pastor iranian sau un soldat pastun. Melting-pot-ul lumii de azi este trait pe viu de acest calator infatigabil si tenace. O lectie despre multiculturalism, in termenii nostri, deseori abstracti si teoretici, atit de des utilizati. Finalul calatoriei, in Antiohia, pe tarmul Mediteranei, inchide un drum si lasa loc altor meditatii. Ale fiecaruia dintre noi. Dupa pofta si voia inimii noastre.