pe blog.libris.com

Cartile mele sint adesea provocatoare, in orice caz polemice. De multe ori abordez teme tabu. Sint subiecte tabuizate de secole in cultura romana, nu si in cea occidentala. Am scris, printre altele, carti despre mit si magie in cultura traditionala romaneasca (Ordine si Haos, republicata la Polirom in 2013), despre cliseele antisemite folosite de romani de-a lungul secolelor (Imaginea evreului in cultura romana, republicata la Polirom in 2012), despre narcotice si halucinogene utilizate in spatiul romanesc de la Herodot pina in zilele noastre (Narcotice in cultura romana, republicata la Polirom in 2014). Cartea la care lucrez in prezent, despre sexualitate in cultura romana, va completa tabloul. Mi s-a reprosat uneori faptul ca aduc atingere memoriei unor importanti carturari romani, ca – altfel spus – fisurez pilonii pe care se sprijina „templul culturii romane” (cu sau fara ghilimele). In primul rind, cred ca adevarul este mai presus decit toate. „Adevarul e cea mai buna minciuna”, cum zice genial romanul. Faptul ca, de exemplu, Vasile Alecsandri era antisemit, iar poetul Ion Barbu era cocainoman sint fapte istorice, nu opinii. In al doilea rind, stilpul pe care se sprijina o constructie nu poate sa fie atit de subred. Daca el nu rezista la citeva zdruncinaturi, inseamna ca e un stilp de butaforie, facut din pinza, mucava si lipici. Nu este un stilp solid si ca atare „templul culturii romane” (cu sau fara ghilimele) nu se poate sprijini pe el.