Saman este una dintre cele mai bune carti aparute anul acesta. Sansa ei, a cartii, este ca a aparut la tirgul din primavara-vara 2013/din Bucuresti (ROMEXPO), intr-o perioada in care aparitiile de titluri bune au fost, totusi, cam parcimonioase. Saman, precum am mai spus la lansari, este o carte initiatica. Asa precum si Samanul nu este altceva decat o calauza. Prin teritorii necunoscute. Interioare ori exterioare, dar nebanuite. Le-as spune oaze spirituale, TERITORII ale transei, asa cum apar ele si la Stephen King, in Shining sau Orasul bintuit („IT”). Personajul principal, care ni se si nareaza, este acela care traverseaza lumea, inghite continentele, in goana nebuna de aflare a identitatii sale. Adina Dabija – iar asta trebuie s-o spunem, are sens, conteaza, este mai cunoscuta ca poeta. Infuzia poetica se simte, de altfel, in carte, nu poate fi „neglectata”J. Scriitura este destul de cinematografica, astfel incat ai impresia ca vezi chiar filmul unei vieti. Ii tin pumnii (critici) Adinei, ca sa mai urce. Fiindca mai este de urcat.