in Suplimentul de cultura nr. 440

De ce ar fi totusi periculoasa forma aceasta de raportare la trecut pe care a practicat-o, nu fara o anume voluptate, in film, in arta, in teatru, in literatura, generatia mea? Pentru ca, fara voie, legitimeaza afectiv un univers profund maculat, un univers prin care raul, in diferitele sale fatete, se plimba nestingherit de colo-colo. Amintirile de felul acesta, marturisite in public din unghiuri profund personale, ne fac sa uitam, intr-un mod vinovat, istoria. Sau sa ne facem ca o uitam... Scriem despre foame, intr-adevar, dar o facem cu atata nostalgie incat foamea aproape ca devine un ideal. Scriem despre frig, despre gri, despre militieni, despre carti comuniste, insa fiecare litera musteste de un alean subversiv, din care se dezvolta luminile discrete si fermecatoare ale unei epoci pe care inca o purtam in noi. Ca pe o amuleta, ca pe un blestem?