in Suplimentul de cultura nr. 440

Dar nu este, vai!, o carte ideologica, nu vrea sa agite spiritele si dogmele, nici sa valorizeze faptele istoriceste (desi istoricii ar putea profita de faptele inglobate aici; ca si sociologii, specialistii in mass-media etc.). Autorii privesc inapoi fara manie, fiecare dupa gandirea si sensibilitatea lui, si incearca sa priveasca netrucat si neideologic o alta epoca asa cum au trait-o. Iar „distractiile” erau locul cel mai bun in care omul isi afirma „seva vietii”, ca sa spunem asa, se sustrage impactului ideologic. Distractiile sub comunism aveau ceva subversiv. Distractiile erau volens-nolens ilicite si „sabotatoare”, ca sa vorbim cu limbajul anilor ’50 ai secolului trecut. Ele boicotau ideologia.