in Apostrof nr.4 (287)

Pentru aceasta, Isidor a compus o imensa lucrare de inventariere a cuvintelor limbii latine, ordonate pe categorii de lucruri: despre animale, despre monstri, despre om, despre cele divine, despre geografie, despre instrumente etc. Dar imensa lucrare are la baza o singura idee, impartasita si de Platon in dialogul Cratylos: ca temeiul lucrurilor este ascuns in limba, deci instruirea cuvintelor este naturala, deci limba este un revelator al realului. Dar lucrarea nu este doar o recapitulare a cunostintelor enciclopedice antice: absorbtia lor crestina aduce o marca importanta prin faptul ca anunta – asa cum se intimpla deja in opera lui Boethius, a lui Petrus Damianus si mai tirziu a lui Abaelard – o turnura radicala si necunoscuta de antici a gindirii spre limbaj, determinta de natura inefabila a transcendentei careia limbajul nu i se mai poate aplica, ci se multumeste cu reflectia asupra propriilor sale limite, care configureaza limitele naturalului si inteligibilului. Aceasta este, poate, explicatia pentru care Isidor grupeaza in cartea a XI-a omul cu monstrii, dornic sa traseze cu instrumentele etimologiei limitele umanului si ale naturalului. La fel, taxonomiile animale din cartea a XII-a configureaza criterii ale eticii si ale alegoriei medievale.