in Apostrof nr. 3 (286)

Amazoanele: O poveste (Iasi: Polirom, 2013, 740 p.), cartea Adrianei Babeti, se dovedeste a avea o stralucire aparte inca de la eventuala ei incadrare intr-un tip de scriitura. Ca alura ea este un eseu, harnic in a face piruete agile pentru a nu cadea in pedanterie. Si era destul de usor sa cada in ea, tinind seama de natura subiectului – sa-i zicem: unul de fantasmare in marginea unei istorii mitologice (ori a unei mitologii istorice) – si de tratamentul erudit care se impunea prin insasi natura acestuia. Scriitura eseistului, informata insa artistica, se impunea deci cumva de la sine, nu aveai ce-i face… Numai ca, urmarind subiectul cu disciplina si metoda, intr-o maniera ce frizeaza exhaustivul, in cele din urma eseul s-a metamorfozat intr-o adevarata monografie.