in Apostrof nr. 3 (286)

Inauntrul creatiei sale, care functioneaza ca un sistem organic, Non credo, oro este o piesa flotanta. Pe de-o parte, prin caracterul sau autobiografic si programatic, cred ca eseul despre rugaciune ar putea fi asezat ca ultima piesa a seriei franceze a Colectiei de Biografii, Autobiografii si Memorii contemporane, aceasta avindu-si la celalalt pol, in seria romaneasca a colectiei, pe post de uvertura, Justificarea pusa, aproape transparent, inca din 1957!, sub semnul Nasterii lui Isus. (...)
Pe de alta parte, restringind perspectiva, Non credo, oro intregeste eseistica sa de tip crestin-meditativ, cu caracter personal, lansata cu dramaticele autobiografii spirituale Au Dieu inconnu (1979) si Zero, ou le point de depart (1982) – care sint reflexe ale romanului Incognito (1962) – si care mai include Comment ne pas l’aimer. Une lecture de l’Evangile selon Saint Marc (1981), Walkie-talkie. Marcher vers Dieu, parler a Dieu (1983) si Je n’ai d’autre bonheur que Toi. Essai de devotion moderne (1984).