in Dilema veche nr. 533

Nu doar existentialismul elegiac sau comicul enorm al morbidului, inclusiv in latura lui sexuala, sint prezente aici in cea mai buna exprimare stilistica posibila, dar toate temele si obsesiile lui Roth – legate de arbitrariul si inconturnabilul mortii sau de incoerenta si absurditatea vietii, lipsa lui Dumnezeu, precaritatea conditiei si indecenta naturii umane – toate apar in sute de formulari memorabile in aceasta carte din pulpana careia, ca sa ma exprim asa, s-au ivit toate micile sale romane din anii 2000: Indignare, Umilire, Fantoma iese din scena sau Povestea lui Orisicine (toate traduse si in curs de reeditare la Polirom). As putea spune la fiecare ce anume a luat din Teatrul lui Sabbath, dar ma opresc asupra constatarii ca Roth se ia aici la trinta, prin vocea lui Sabbath, cu toti si cu toate: religia si evreitatea (desi mai putin decit in altele), modernitatea, razboiul, politica si corectitudinea politica, presa, monogamia, consumerismul s.a. Scandalosul si insatiabilul, aventurierul si primitivul, amoralul si mizantropul, „realistul feroce” lipsit de scrupule, Sabbath este vocea plina de dispret fata de toti si toate, este un strigat impotriva lumii, a vietii si a mortii, carora le opune supravietuirea prin sex („cea mai insemnata din extravagantele noastre”), singurul instinct ce poate face suportabila viata si poate infrunta moartea.