Mesajul volumului, per ansamblul lui, in contextul in care este vorba mereu despre aceeasi repetata confruntare atit cu sine (fobii, complexe), cit si cu lumea (congenital rea), ar putea foarte bine sa fie cel care aparea pe frontispiciul infernului lui Dante: „Abandon all hope ye who enter here”. Scepticism generalizat, nesiguranta si nehotarire, frustrare, temeri, in timp ce raptusul nevrotic intirzie, ca efect al aceleiasi (auto)ironii, iata ce razbate, foarte pe scurt, din proza Laviniei Braniste: „Mi-a devenit clar ca am spaima insurubata adinc, in cromozomi si mitocondrii, si ca e atit de natural instalata acolo, incit, daca ma reproduc, o dau mai departe”. Daca problemele din Cinci minute pe zi erau unele cu iz mai mult existential, mai mult „teorii”, acum au devenit probleme acute, urgente, cit se poate de concrete.
