in Observator cultural nr. 716

Romanul nu are un narator creditabil, fiind condus dinspre tinara tot mai indragostita de istorisirile barbatului si de el. Intr-o asemenea structura, marcajele exterioare si granitele dintre real si imaginar se sterg usor, cu efecte nu numai la nivelul personajelor, ci si la acela al planurilor narative in care ele se inscriu. (…)
Episoadele basarabene, derulate lent si meticulos, intr-un stil mai degraba scriptic decit oral, sint astfel dublate de secvente ce par „tari“, reale si realiste, diurne si familiare; dar care dintr-odata se dovedesc a fi contrariul. Mici si banale intimplari noi actualizeaza traume provocate de intimplari vechi, ramase neclare. O bine constituita si intretinuta ambiguitate epica se pastreaza de la inceput si pina la final, altele fiind, de la un capitol la altul, elementele si aspectele ei. Romanul, remarcabil, este dintre cele care se pot si citi.