pe literaturadeazi.ro

Povestirile din volum sint, pe sleau spus, despre nimic. Despre un nimic ridicat la rang de dezgust existential, de amortire deliberata, de blazare superioara. Singurul element constant (si care se contureaza suficient de puternic incit sa potenteze si mai mult ruperea legaturilor cu oamenii din jur) este ciinele, un fel de substitut pentru imposibilitatea personajului principal de a-si integra existenta intr-un social system care sa-i convina. Chiva transfera in legatura emotionanta cu prietenii sai canini propria imposibilitate de a relationa cu semenii: „Ma las cu capul pe perna, cu spatele la fereastra, ma uit in perete si il scarpin pe spinare si asa nu pling. El isi da cu labele peste cap si se rasfata in pat gemind usor, cum mai fac baietii tineri in somn.” (p.159) (…)
Toata aceasta dezvaluire impudica a unei personalitati atinse de mizantropie se interconditioneaza in Boddah speriat cu livrarea unui model narativ de o stranie originalitate. Pentru ca autorul simte nevoia sa-si justifice „retragerea” din lume („Cind sint fericit vreau sa fiu singur, dar nu de tot, putin doar.” – p.166) ori angoasa teribila („Doamne nu mai pot deja de plictiseala si e abia zece ce ma fac eu cu viata mea” – p.171)