in Romania literara nr. 12

Am vorbit pina acum numai despre abilitatile „distructive” ale lui Ionut Chiva. E caustic, e iconoclast. Sint trasaturi care-l individualizeaza, dar care, singure, nu pot legitima un prozator. Din fericire, pe Chiva il ajuta, in sensul acesta, alte doua calitati: perfectul control al „melodiei” frazei (care se remarca imediat si care hipnotizeaza stilistic de la un punct incolo, aproape independent de continuturi) si finetea psihologica (o raritate in ultimul timp, mai ales printre congenerii lui Chiva, care, cind n-o sfideaza de-a dreptul, o neglijeaza suveran). Cel mai bine iese in evidenta aceasta din urma in prozele ai caror protagonisti sint ciini: Boddah speriat, Reparatie, Ahil Peleianul, viata sa si altele citeva. (…)
Acest control superlativ al reactiilor (fie ca e vorba de reactii proprii, fie ca e vorba de reactiile celorlalti) e ceea ce il face pe scepticul Ionut Chiva sa ramina in prima linie valorica a generatiei sale.