pe liviugstan.wordpress.com

Intr-o alta ordine de idei, O fereastra intunecata da masura unui anti-roman postapocaliptic si, totodata, a unui anti-roman documentaristic. Desigur, date fiind aceste coordonate, de anti-roman, e lesne de presupus ca imboldul postmodernist este unul viguros. Numai ca nu e deloc asa. Autorul reuseste sa fenteze psihologia prozastica postmodernista si mascarada ontica pe care aceasta tinde s-o impuna, printr-o solutie narativa inspirata: intrepatrunderea permanenta a vocilor, fapt care imprima materiei textuale o acceleratie launtrica foarte bine articulata narativ.(...)
Florin Irimia jongleaza vioi cu vocile, alert, natural, fara excese de oralitate; dialogul pare a fi punctul lui forte, iar pastrarea persoanei I preponderent in monolog creeaza o buna izolare fonica a emotiilor personajelor, stimulindu-le capacitatea de dilatare temporala.