pe filme-carti.ro

Ceea ce caracterizeaza proza scurta a Laviniei Braniste este aparenta lipsa a unui final, a unei finalizari certe a actiunii, astfel incit cititorul mai putin atent sa fie multumit. Este acelasi gen de tipar pe care il regasim in acele filme de arta, ca sa facem o paralela cu cinematografia, in care totul este perfect, iar finalul este deschis, ambiguu. Aceasta determina adevaratii spectatori sa isi puna intrebari mult timp dupa finalul filmului, iar spectatorii de duzina sa fie nemultumiti. In privinta mea, mi-a placut faptul ca fiecare povestire a autoarei m-a determinat sa inchid pentru moment cartea si sa ma intreb: ”Oare ce s-a intimplat cu personajele?” (...)
Este sincera, simpla si oarecum minimalista, aproape sigur inspirata din realitatea imediata, din ceea ce tinara scriitoare a trait si simtit. (...)
Pina atunci, marturisesc faptul ca Escapada mi-a adus in prim plan o multime de povesti frumoase, reale, apropiate oricarui cititor. Dar, in acelasi timp, mi-as dori un pic mai mult, o poveste dezvoltata (fiecare povestire din volum are capacitatea necesara de a fi dezvoltata), care sa ma apropie mai mult de personaje...