in Dilema veche nr. 524

Roman parizian nocturnal, prin decorul si atmosfera vag descrise (dar cu citeva episoade foarte bine conturate, cum este, spre exemplu, partida de box), Spectrul lui Alexander Wolf este un mic roman existentialist turnat intr-un scenariu detectivistic de un apasat psihologism si cu multe tuse lirice. Un existentialism noir la propriu si la figurat se releva a fi acest cvasi-policier reflexiv si senzual, cu discurs psiho-metafizic despre soarta si moarte, despre iluzia dragostei si felul in care ne raportam la propria mortalitate. Borges ar fi venerat acest roman care pune in joc obsesia si imaginatia si care ridica, in fond, problema relatiei dintre existenta, hazard si fatalitate, dintre sens si intimplare, dintre regret si vointa, dintre scopul vietii si rolul mortii, caci, asa cum se intelege si din fragmentul de mai jos, crima apare drept singurul mod de a interveni in desfasurarea impenetrabila si inexorabila a existentei si, implicit, de a o stapini. Protagonistul are discursul unui filozof care chestioneaza permanent conditionarile existentei umane aflate mereu sub spectrul mortii (e invocata istoria crimei primordiale a lui Cain), aceasta fiind si semnificatia titlului, caci Alexander Wolf este si ramine, de la un capat la altul al cartii, imaginea mortii.