in Hyperion nr. 1-2-3

Jocul celor o mie de frunze si alte povestiri, aparut spre finalul anului trecut la Editura Polirom, autorul incearca sa ridice voalul de pe fata unor lumi in miscare sau apuse, decupate dintr-o realitate frusta, dar, in acelasi timp, atinsa si de-o aura magica. Insertia de fantastic in materia narativa este filigranata cu maiestria unui bijutier, tocmai suflul ei intretine suspansul actiunilor expuse dind si expresivitate povestirilor. Tablourile surprinse au un cromatism aparte, simti pulsind in miezul lor multe nelinisti si zbateri, greu localizabile, de nuante diferite, de la tonuri sumbre la impulsuri umorale relaxante. Personajele par a se supune indicatiilor unui regizor cu viziuni suprarealiste, irationalitatea ii cam caracterizeaza pe toti, fara insa a eclipsa in vreun fel logica lumilor expuse. Aceasta permanenta pendulare intre realitatea bruta si realitatea fictionara, care, de cele mai multe ori e doar aluziva, livrata cititorului cu discretie, prin meta-cuvint, ne aduce aminte de proza scurta sud americana. Sub acest aspect l-as invecina pe Varujan Vosganian cu Julio Cortazar. Fiecare proza constituie o entitate narativa unica, personalizata in mod special prin registrul stilistic, forta magica a cuvintului insinueaza fantasticul in realitatea bruta cu parcimonie, rezultind o lume noua, autentica, credibila. Irizatiile magice ale noii lumi create nu sint atit de puternice incit sa ia ochii cititorului, dar sint indeajuns de prezente in subtext incit sa ne farmece.