in Observator cultural nr. 710

Nu ai scapare. Amazoanele. O poveste ramine da capo al fine o carte cuceritoare la propriu si figurat. Cuceritoare pentru ca si-a propus a cuceri reduta amazonica, dar si pentru ca reuseste sa-l cucereasca pe cititor. Punct ochit, punct lovit, sau poate mai bine invers. Numai ca, spre final, nu mai stii cine pe cine cucereste, de fapt. Cind pluralul are aceeasi forma cu singularul, autoarea ni se tradeaza. In ultima instanta, nu doar obiectul sau lectorul sint cuceriti, insasi Adriana Babeti s-a lasat cucerita de subiectul cartii pe care ne-o povesteste. „Si iata-ne aproape de sfirsitul bataliei, la capatul puterilor. Armata – imputinata, flancurile – slabite, ostenii – gata de armistitiu. Sa ridicam steagul alb si sa depunem armele? Greu de crezut un asemenea lucru, caci nu sta scris in firea celor despre care am citit si am scris sute de pagini sa se predea asa usor.”