in Observator cultural nr. 710

Ce face ca Intoarcerea huliganului sa fie o carte de memorii unica si celebra este faptul ca isi refuza propria forma intr-un mod care invoca complexitatile genului memorialistic. Cartea nu se citeste ca o biografie, „faptele” avind doar rolul unor elemente de tranzit catre o tema mai vasta: relatia lui Manea cu limba materna si felul in care un scriitor, mai ales unul care traieste in exil, se inventeaza prin limbaj. Intr-adevar, aceasta carte de memorii este, in aceeasi masura, atit despre necesitatea si pretul repovestirii experientelor personale, cit si despre trecutul evocat. Structura narativa a Intoarcerii huliganului cauta raspunsuri variate la aceasta dilema. Adesea, de exemplu, putem citi povesti spuse in paralel, ilustrindu-se in mod voit esecul care insoteste inerent incercarea de a da o forma definita vietii cuiva.