in Observator cultural nr. 709

Agopian imbraca extrem de usor noile haine, fiindca este un memorialist innascut. E atent si rau, caustic si exact, informat si sarcastic, sadic si suculent. Este tipul innebunitor de memorialist si polemist: cel care are la indemina surse (enciclopedii, sinteze, carti rare) citate savant si birfe sub povara carora victima n-ar mai iesi din casa. Autorii mediocri nu ii retin prea mult atentia: scriitorul le pune eticheta de produs nereusit al lumii literare din comunism si-i expediaza in neantul din care, pentru o secventa (cel mult, un paragraf), i-a intrupat. „Cataloagele” din aceasta a doua parte a cartii sint teribile prin raceala lor evaluativa si expeditiva. Cutare a fost un „prozator oltean fara nici o valoare literara”: patru rinduri primeste in memoriile lui Stefan Agopian. Un altul fu „critic teatral si autor de proza umoristica oarecare”. Sapte rinduri si un sfert. In schimb, cel mai important poet roman postbelic si cel mai important prozator, adica Nichita Stanescu si Marin Preda, au parte de capitole consistente si de sine statatoare. La primul, mai amplu si mai detaliat, la al doilea, mai sintetic si mai intuitiv, fiindca memorialistul a fost prieten bun cu Nichita, nu si cu Marin Preda.